marți, 13 decembrie 2011


Ho-ho-ho-ho! Am sosit!
Dragul meu, m-am gândit mult dacǎ sǎ te trec pe lista copiilor pe care îi vizitez anul acesta.
Uitându-mǎ în cartea mea groasǎ, în care mi-am notat toate faptele bune şi pe cele rele ale copiilor din lumea întreagǎ, am vǎzut în dreptul tǎu, lucruri care m-au întristat:
De prea multe ori îţi necǎjeşti pǎrinţii şi bunicii. Nu vreau sǎ-i mai vǎd supǎraţi.
Stai prea mult timp la calculator. Nu-mi place acest lucru.
Te speli foarte rar pe mâini şi dupǎ multe rugǎminţi.
O chinui pe Giulia, deseori o tragi de pǎr si o sperii. Te-ai gândit cât de mult o doare?
Pe de altǎ parte am vǎzut cǎ mereu ţi-a pǎrut rǎu atunci când i-ai necǎjit pe cei care te iubesc, de multe ori ti-ai cerut iertare şi ai promis cǎ nu mai faci. Şi am mai vǎzut notate toate faptele tale bune, toate bulinele roşii luate la cǎmin pentru rǎspunsurile tale bune la întrebǎrile doamnelor educatoare.
Toate acestea m-au convins sǎ te trec pe lista mea.
Si ţi-am scris şi aceastǎ scrisoare – sǎ ştii cǎ o astfel de scrisoare nu o scriu pentru orice bǎiat! Ti-am trimis şi o pozǎ cu mine de pe vremea când eram mai tânǎr!
Radu, vreau sǎ ţii cont de tot ce am scris aici, astfel ca la anul sǎ am motive sǎ trec din nou pe la tine!
Moş Crǎciun
Un Crǎciun fericit!
Bucǎra-te de magia acestei sfinte sǎrbǎtori!
Bucurǎ-te de darurile primate!

Niciun comentariu: